petorâl
pe|to|râl
[CO]
-
adi.
dal pet
-
di vistît, furniment e v.i., che si met sul pet, che al sta sul pet:
al veve une cjadene cun crôs petorâl come i nestris vescui (Pieri Piçul, I Cosacs in Friûl)
-
s.m.
toc di vistiari cence maniis che al cuvierç la part superiôr dal cuarp:
eisal von che a cji fâs las braghessas e lu petorâl? (Bepo Rupil, La palanca);
cun chês cotulis di cambric a moscjutis dai vîfs colôrs, cun chei petorâi di damasc (Giuseppe Ferdinando del Torre, La barufe di Frata)
Cfr. gjilè
, cas
, crosat
, zac
, bust
, bustin
-
s.m.
furniment dal cjaval che al passe denant dal pet
-
adi., s.m.
[CO, TS]
anat.
muscul che dal centri dal pet al va a insedâsi te spale:
pompâ petorâi in palestre (Bete di Spere, Furlanic)
-
s.m.
part superiôr e anteriôr dal cuarp, tal câs des feminis ancje in riferiment al sen:
cul petorâl infûr... (Alviero Negro, La cjase)
Sin. pet
, stomi
-
s.m.
piruç cuet di mangjâ cjalt:
"Petorâi, caramei, / bueriis, zalets, ufiei" / sint a sberlâ pes stradis: / no dovarès falâ... / ma pâr che Unviar sei ca (Pieri Çorut, Il Strolic furlan par l'an 1841);
nus spietavin i rivendicui cul cjaruçut, cun la vetrine poiade sul cavalet, chel dai petorâi cun la pignate o chel dai caramei cui goloseçs mitûts suntun plat che al zirave (Sergio Visentin, La scuele viere)