penetrâ  pe|ne|trâ  [CO]

  1. v.intr. (ancje fig.) lâ dentri, in gjenar in spazis strents o sierâts o parâts, cuntun ciert sfuarç o un ciert timp, tal cas di un licuit ancje par capilaritâtla ploie lave cressint, e vignive jù a selis, e il vint e la sbateve sù pai balcons, penetrant par ogni buse, fasint di chei urlis e di chês vôs da sgrisulâ (Giovanni Gortani, La teme - Une gnot intun cjastiel); atents che la tiare e sedi stade ben fracade tor des lidrîs, lassant ator de gjambe un pôc di puest in mût che la aghe e puedi fermâsi e penetrâ (Emilia Baldassarre, Ort e cusine); no mi vergogni a declarâ che tal mio cûr e je penetrade une sbigule tremende (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
    Sin. jentrâ , lâ dentri , travanâ ipon.
  2. v.intr., v.tr. in relazion al at sessuâl, introdusi l'orghin sessuâl o altri inte vulve o intun altri orifizi
  3. v.intr. in contest militâr, sportîf o sim., fâ une azion in profonditât
    Sin. jentrâ
  4. v.intr., v.tr. (fig.) rivâ a capî in profonditât e tai detaisma vegnarà il timp che i miei fradis, i filosofs, tu e noaltris ducj podarìn penetrâ un pôc plui indentri nel plan de la creazion! (Zuan Luîs Filli, Il farc)
    Sin. lâ a fonts , lâ insot , jentrâ , lâ indentri