peçotâr
pe|ço|târ
[AF]
-
s.m.
cui che al compre e al vent peçots e altre robe, in gjenerâl scarte:
ogni dôs setemanis, tor misdì, un peçotâr di Marian, cuntun caretin tirât di un mus rinchinît, al faseve un zîr par Gardiscje (Vico Bressan, A Gardiscje tal 1912);
a jerin anticuaris che a compravin chê robe, e alore no si fevelave plui di vuadagns di peçotâr, ma pluitost di anticuari (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
Sin. straçarûl
-
adi., s.m.
che, cui che al è vistût di peçots, che al è vistût une vore mâl o che in gjenerâl al è puar e cun pocje robe:
di salût chei doi a ‘nt vevin ben pocje, malmetûts come che a jerin, peçotârs e biâts cence sperance (Angelo Floramo, Il vignâl dal miracul);
i antîcs Romans che a davin il guano al mont intîr a jerin cetant plui fuartonons di chest esercit di peçotârs talians (Checo Tam, La vuere di Checo);
"Pensavi di essi stado sfigado a stâ tancj ans cun chel peçotâr, ma cumò mi rint cont che tu tu sês plui peçotâr di lui […]" (Fulvio ReddKaa Romanin, Geologicamente impossibile)
Sin. lazar
, pecengul
, peçotôs
, puar2
, straçôs
, strissindul
, maldert
, malinsestât
, sdavasson
, malmontât
, malsestât
, maltapât
, malvistût
, disgraciât
Proverbis:
- cul timp al mûr il mus cun dut il peçotâr
- il peçotâr al va simpri cun dôs bisacjis
- spiete che intant al creparà il mus o il peçotâr