oblic  /ò-/  o|blic  [AF]

  1. s.m. vincul che al fâs tignî un compuartament determinât rispiet a di une norme morâl, religjose o juridiche"No saie che al è un oblic di cussience fâ un fregul di lusôr a la justizie umane?" (Pieri Piçul, Vieri e gnûf); i restà l'oblic di presentâsi a la polizie ogni volte che al ves dovût slontanâsi (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr)
    Sin. dovê1
    Cfr. scugnî , scugne , debit , impegn , vincul