montâ sù    [AF]

  1. loc.v. lâ sù, adalt, a Nord e v.i.ancje il plevan Gjarlin, recuie, al jere di chê opinion: di butâlu fûr, se no altri par no viodilu dut sglovât e displumât di Setembar, cuant che la canaie e monte sù a cjoli i fîcs (Pieri Menis, Il fiâr dal plevan); la lune grande e monte sù pal cîl a slargjâ un blancôr di lat su la campagne (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. lâ sù , rimpinâsi , rimpinâsi sù
    1. vê une direzion o une forme che e va insùun puint une vore alt, cui pilons di piere che a montavin sù dal flum (Carlo Sgorlon, Il dolfin); na cjasa alta cu li scjali che a montin sù par four fin tuna stansia là sù in cima (Novella Cantarutti, Il maestri di teraçs)
    2. (fig.) rivâ o sucedi in maniere progressivearomai e montave sù la sere, e in cîl si slargjavin a planc nûi grîs e lizêrs (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
  2. loc.v. comodâsi intun mieç di traspuart o parsore di une bestiei doi soldâts che lu cjaparin, dopo di vê padinât il cjan, lu menarin tal mieç dal prât e lu faserin montâ sù intun camion (Roberto Ongaro, Il muc); a jerin montâts sù in machine (Raffaele Serafini, Contis sot spirt)
    1. comodâsi tun puest, tun implant, tun sisteme fis o in moviment, ancje se nol è un mieç di traspuarte zire la gjostre! A montin sù fruts, frutis, fantatis; si rît e si bacane (Pieri Somede dai Marcs, La cavalarice)
  3. loc.v. lâ sù di impuartance, di jerarchiepreparâsi il scjalin par montâ sù, doman, sui careghins da la aministrazion regjonâl (Josef Marchet, Sturm und Drang)
Components: