lecâ il cûl [CO]
-
loc.v.
(volg.)
laudâ cdn. o servîlu o umiliâsi, tant di pierdi la dignitât, in gjenar par vê un vantaç meschin:
"Nô [puars], daûr di lôr [dai siôrs] a mangjâ la miarde che a caghin e, dopo, a lecâur il cûl...! Nô a murî intes lôr vueris...! Nô a fâsi ripâ e, dopo, a bussâur ancje i pîts...! E no si çugnin nancje di vergognâsi...!" (Alviero Negro, Strumîrs e Çambarlans)
Sin. lecâ i pîts , lustrâ lis scarpis cu la lenghe , lecâ lis scarpis , lecâ i stivâi