lâ a cagâ [AF]
-
loc.v.
(volg.)
lâ a fâ i bisugns, lâ a defecâ:
"O voi a cagâ tes tamossis che a cjase no vin il cagadôr" (Pauli Fantini, Tamossis)
-
in espressions ofensivis:
«[…] Âstu decidût di molâ la murose e cjapâ i vôts? » «Ma va a cagâ, stupidat!» (Raffaele Serafini, Soreli jevât a mont);
"Ma va a cagâ, coion! " (Stiefin Morat, Donald dal Tiliment)
Sin. lâ a trai , lâ in cûl , fâ in cûl , lâ a fâ in cûl , lâ a cjapâle tal cûl
-
in espressions ofensivis:
«[…] Âstu decidût di molâ la murose e cjapâ i vôts? » «Ma va a cagâ, stupidat!» (Raffaele Serafini, Soreli jevât a mont);
"Ma va a cagâ, coion! " (Stiefin Morat, Donald dal Tiliment)