justadure  /-dù-/  jus|ta|du|re  [CO]

  1. s.f. azion e risultât dal justâ, dal comedâ, dal meti a puesto paiarai la cuote dal condomini par dut l'an e la justadure dal brusadôr (Agnul di Spere, Chê dì che al neveà a Vignesie)
    Sin. justade , comedade
    1. azion e risultât dal perfezionâ, dal meti a pont, dal adatâla sielte [de grafie] e varès podût colâ sul sisteme di Marchet, cun cualchi piçule justadure (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche)
      Sin. perfezionament , corezion , mende , mendade , adatament