indetâ  in|de|tâ  [CO]

  1. v.tr. (ancje fig.) dî o pandi alc par che al vegni ripetût, scrit o fattu mi slungjis lis mans come par dîmi / ce che al ti indete prepotent il cûr / e che la vôs inmò no rive a esprimi (Zuan Lurinçon, Primevere - Invît a Tonine); meti in vore i clârs principis stabilîts dal articul 11 de “Cjarte europeane” che a indetin in ce maniere che e scuen jessi aplicade ancje la leç 482/99 (Redazion La Patrie dal Friûl, 90 dîs pe "RAI" furlane)
    Sin. detâ
    Cfr. comandâ , ordenâ , ispirâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl