incuçât
in|cu|çât
[CO]
-
p.pass., adi.
viôt incuçâsi
-
adi.
che al sta jù, poiât par tiere, distirât, sentât o scuasi sentât:
Linde e restave cidine a cjalâlu, incuçade sui zenoi cuntune ande di frute (Nadia Pauluzzo, Il bintar)
Sin. scrufuiât
, scrofât
, coviglît
, cufât
, cufulât
, cufulît
, cugulît
, scufât
, covât
, crofât
, cuçât
-
adi.
che al sta come parât dentri di une cove:
la zent a era inmò incussada là pai salârs e pai stai a trimâ e a messedâ orazions (Novella Cantarutti, Il cosacut)
Sin. imbusât
, intanât
, coviglît
, incovât
-
ancje di alc di inanimât o imateriâl, stâ come tune buse, tun cjanton, tun puest parât:
là dentri il timp si ferme in chês maglis di scûr e di ombre incuçadis dentri la lobie (Dino Virgili, La Çucule)