imbrincâ  im|brin|câ  [CO]

  1. v.tr. cjapâ in man, cjapâ cu lis mans, soredut cun fuarceMacôr al saltà sù di chê altre bande de taule, lu imbrincà pal stomi e al discocolave i voi, indanât (Dino Virgili, Come tornâ fruts); al imbrincà il volant cun dutis dôs lis mans. La machine e sbrissà indenant cence nancje strabalçâ, dome une sgliciade lizere (Franco Marchetta, Light my Fire)
    Sin. brancâ , brincâ , imbrancâ , gafâ , grampâ , ingrampâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl