imbrincâ im|brin|câ [CO]
-
v.tr.
cjapâ in man, cjapâ cu lis mans, soredut cun fuarce:
Macôr al saltà sù di chê altre bande de taule, lu imbrincà pal stomi e al discocolave i voi, indanât (Dino Virgili, Come tornâ fruts);
al imbrincà il volant cun dutis dôs lis mans. La machine e sbrissà indenant cence nancje strabalçâ, dome une sgliciade lizere (Franco Marchetta, Light my Fire)
Sin. brancâ , brincâ , imbrancâ , gafâ , grampâ , ingrampâ