futiçâ  fu|ti|çâ  [CO]

  1. v.intr., v.tr. fâ alc in maniere no ben determinade o ancje cun pôc costrut, cun pôc sfuarçsi divertive un mont a futiçâ: / taiâ, insedâ, cuinçâ, dislidrisâ / la grame se nol ere atri cefâ (Enrico Fruch, Il plevan di Iplis); il vieli al futiçave pal curtîl a meti a puest cualchi stec, cualchi fros, cualchi garbatul (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. bisiâ , cjossolâ , fufignâ , traficâ , tedeâ , tichignâ , trapolâ , argagnâ , sbisiâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl