futiçâ fu|ti|çâ [CO]
-
v.intr., v.tr.
fâ alc in maniere no ben determinade o ancje cun pôc costrut, cun pôc sfuarç:
si divertive un mont a futiçâ: / taiâ, insedâ, cuinçâ, dislidrisâ / la grame se nol ere atri cefâ (Enrico Fruch, Il plevan di Iplis);
il vieli al futiçave pal curtîl a meti a puest cualchi stec, cualchi fros, cualchi garbatul (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. bisiâ , cjossolâ , fufignâ , traficâ , tedeâ , tichignâ , trapolâ , argagnâ , sbisiâ