fidâ  fi|dâ  [CO]

  1. v.intr. vê fede, fiducie, sperancecualchi zovin che al fidave tal avignî (Alviero Negro, Int di masnade); al si preocupà di tignî sot control la situazion, fidant su lis fuarcis armadis (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr)
    Sin. fidâsi
  2. v.tr. dâ, consegnâ o lassâ alc o cdn. a cdn. par che lu conservi o lu tegni ben[i presonîrs liberâts dal lager] ju àn fidâts ae Crôs Rosse dai Rus (Ivano Urli, Storie di Min)
    Sin. , consegnâ , lassâ
    Var. afidâ
    1. lassâ un compit di fâ a cdn.a àn fat puest al progjet plurilengâl te ativitât educative che ur jere fidade tes classis (Alessandra Burelli, Educazion plurilengâl tes scuelis furlanis)
Proverbis:
  • al cjoc no stâ fidâi segret