fente  /-è-/  fen|te  [FO]

  1. s.f. at simulât, fat par fâ crodi alc che nol èal torne al so puest, al torne a cjapâ sù la pene, come sul câs di scrivi ancjemò, ma e je une fente, une pose: nol à voie di scrivi (Franco Marchetta, Madalene); e je une fente, une bausie (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); e sintì gust de sô fente, come i fruts (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. comedie , simulazion , finzion , imbroi , imbroieç , imposture , ingjan , mostre1
    Var. finte
  2. s.f. [TS] milit. azion metude in vore par distrai il nemì dal pont che si vûl tacâlu
  3. s.f. [TS] sport moviment tacât ma no finît par imbroiâ l'aversari su la intenzion di azion
Polirematichis e espressions idiomatichis