fâ la caritât    [CO]

  1. loc.v. dâ alc, soredut cun bêçs, a altris che a àn dibisugne, par dûl e solidarietâtil Signôr al disè a sant Pieri: "Va là, Pieri, fati fâ la caritât da Meni Fari". Sant Pieri ubidient al va e al bat su la puarte di cjase: - Tuc tuc. - "Cui è là?" "Un puar che al domande la caritât" (Luigi Gortani, Meni Fari)
    Sin. dâ la caritât
  2. loc.v. fâ une azion che e jude cdn. altri, ancje in espressions di cortesie o in esortazionse vignì fûr un bocon di femine ben mitude, cuntun biel cuel di cordon di aur. Ur de une scuadrade di brut e po ur domandà ce che e olevin. "Se e fasessin la caritât di lozânus par usgnot…" (Catarine Percude, La fuiace de Madone)
    Sin. fâ la gracie , fâ il plasê
Components: