cordâ  cor|dâ  [CO]

  1. v.tr. [CO, TS] mus. meti in armonie, meti te juste intonazion lis parts di un strument musicâl o plui struments musicâi tra di lôrjo voi cordant la piva (Zuan Josef Busiç, La Gjeorgjica di Virgjili)
    Var. acordâ , acuardâ
    1. (fig.) meti o cumbinâ in armonie plui elementsel bon prelât, cordant tal cûr i doi / afiets pe sante fede e pe nazion, / personalmentri, umil e grant, tra i soi / fedêi al deve la binidizion (Pieri Corvat, El cuarantevot)
  2. v.tr. dâ, soredut di une posizion di autoritât o superioritât[Thomas Becket] al cordà dutis lis riformis pensadis di Indrì II par staronzâ la indipendence dai barons e dai feudataris (Gianluca Franco, Re Ricart in Friûl)
    Sin. concedi
    1. fâ content cdn. dantji ce che al vûl o permetintji di fâ ce che al vûljê lu veve cordât in dut [il so om che al voleve fâ sù une cjase gnove], che i pareve za un biel ben, podê vê une cjase come cu va, che te cjase viere, ogni atre dì, al jere ce sblecâ (Maria Forte, La tiere di Lansing)
      Sin. contentâ , secondâ
  3. v.tr. [BF] dâ une incarghe, un compit, un lavôr di fâ