concje  /-ò-/  con|cje  [AF]

  1. s.f. recipient larc e viert par licuitssi capìs che ancje tu tu lassis la tô fede te concje da la aghe sante (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
    Cfr. cjadin , zumiele , bacin , podine , pile
    1. recipient pal mangjâ des bestiissi cjatarin tun stali in mieç di un dîs dodis di lôr, sentâts, cui te tresêf, cui par tiere e, cuntun, comodât suntune concje ribaltade (Roberto Ongaro, Il muc)
    2. recipient doprât dai muredôrs par fâ e puartâ cuantitâts avonde piçulis di malte, ciment, zes e v.i.tu âs inmò di netâ i imprescj di muradôr, la cjaçute e la concje de malte (Alberto Fabris, Dordei, vuitis e… sacraments)
  2. s.f. ingjâf dal teren in forme plui o mancul semisferichesgjavâ cunis e concjis sot i rivâi (Maria Forte, Il vivi al è chel rangjâsi); passade la concje verde e sflocante di Paluce, un tic prin di rivâ a ret di Cleulis, ma di chê altre bande, e je une mont cu la spice discrodeade (Josef Cjargnel, La mont cu la spice discrodeade)
    1. cualsisei struture o forme ingjavadepoltronis e divans di no sentâsi parsore, parcè che se no, alore, si scussin; a pierdin la forme panzose e sglonfe che a àn e a cjapin la sacume dal cûl, a concje (Riedo Pup, I furlans e il camarin)
  3. s.f. [BF] bote dade tal cjâf cu lis mans a zumiele
    Sin. fonghe
  4. s.f. [BF] sente di len