cinturin
/-ìn/
cin|tu|rin
[CO]
-
s.m.
piçule cengle o piçul leam par tignî strente une part di vistît, un orloi, la come di un sac o altri:
al à cjatât […] un orloi di pols, placât in aur, cun cinturin. Il so paron al po lâ a ritirâlu in Municipi (Redazion Patrie dal Friûl, Patrie dal Friûl, IX, 17-18)
Sin. cinturele
Cfr. cinture
-
s.m.
ognidune des dôs cenglis di corean che si tachin tai furniments e che si sierin cuntune fiube tor des stangjis de caroce o de carete, par tacâ il cjaval
-
s.m.
part di vistît, di cotule, di bregons, li che si strenç la cinture
Sin. vite
, cinturele
, cinture
, cinturon
-
part dal cuarp parsore dai flancs, li che pal solit si strenç la cinture:
"Jo jari sigûr del me fat, ma cun dut chist mi tremava un pôc il cinturin" (Carlo Favetti, Doi cuadris de la vita popolâr gurizana)
-
s.m.
(pop.)
sorenon di chei di Pierie, dongje Pesariis
Sin. pierean
, codâr