cinturin  /-ìn/  cin|tu|rin  [CO]

  1. s.m. piçule cengle o piçul leam par tignî strente une part di vistît, un orloi, la come di un sac o altrial à cjatât […] un orloi di pols, placât in aur, cun cinturin. Il so paron al po lâ a ritirâlu in Municipi (Redazion Patrie dal Friûl, Patrie dal Friûl, IX, 17-18)
    Sin. cinturele
    Cfr. cinture
  2. s.m. ognidune des dôs cenglis di corean che si tachin tai furniments e che si sierin cuntune fiube tor des stangjis de caroce o de carete, par tacâ il cjaval
  3. s.m. part di vistît, di cotule, di bregons, li che si strenç la cinture
    Sin. vite , cinturele , cinture , cinturon
    1. part dal cuarp parsore dai flancs, li che pal solit si strenç la cinture"Jo jari sigûr del me fat, ma cun dut chist mi tremava un pôc il cinturin" (Carlo Favetti, Doi cuadris de la vita popolâr gurizana)
  4. s.m. (pop.) sorenon di chei di Pierie, dongje Pesariis
    Sin. pierean , codâr