cinturele
/-rè-/
cin|tu|re|le
[CO]
-
s.f.
piçule cengle o piçul leam par tignî strente une part di vistît, la come di un sac o altri:
al fassave lis ombrenis e lis leave cu la cinturele di corean (Maria Forte, Il bal spisimât des ombrenis)
Sin. cinturin
Cfr. cinture
-
s.f.
part di vistît, di cotule, di bregons, li che si strenç la cinture:
tal sbati cun rabie i bragons intor de taule, al sintì a sglinghignâ i frisachês che jerin cusîts inte cinturele (Felix Marchi, I frisachês di Ramacul)
Sin. vite
, cinture
, cinturin
, cinturon
-
part dal cuarp parsore dai flancs, li che pal solit si strenç la cinture:
"A mi mi pâr che il gno amì al sei une femine, cussì stret di cinturele e larc di flancs" (Popolâr - Andreina Nicoloso Ciceri, I trê cjadreons - Racconti popolari friulani I)