cibiscjâ
ci|bis|cjâ
[CO]
-
v.intr.
di uciel, cjantâ cuntune secuence di suns curts e melodiôs:
cibi[s]cje la parussule / tes cisis, sui morârs / e il biel merlot sivile / tei sterps vicin de vile (Gustavo Tavoschi, Il cuc);
cualchi passare che sta / melanconiche, bessole / sot la linde a cibiscjâ (Zaneto, Il fogolâr)
Sin. cipâ
, ciccicâ
-
di persone, cjantuçâ
-
v.tr., v.intr.
dî o fevelâ sot vôs o in maniere no dal dut clare:
atente atente / la int ju voglonave a cuel tirât / cibiscjant i lôr nons […] (Pieri Corvat, El cuarantevot);
al cjamine sù e jù, indafarât, al cibiscje, come par so cont, al murmuie (Laurin Zuan Nardin, Aghe dal Nadison)
Sin. cisicâ
, murmuiâ
, feveluçâ
, cjacaruçâ
, tabaiuçâ