cjacaruçâ cja|ca|ru|çâ [CO]
-
v.tr., v.intr.
(dimin.)
cjacarâ un pôc o a vôs basse:
al cjacaruce tes orelis di done Beltramine (Arturo Feruglio, El cercandul);
none Barbure e va a contâ lis gjalinis e ur bute un pugn di blave, cjacaruçant cun lôr come cui frutins (Dino Virgili, Il mulin)
Sin. feveluçâ
Cfr. cjacarâ