Dizionari de Lenghe Furlane

busigatul  /-à-/  bu|si|ga|tul  [CO]

1. s.m. stanziute piçule, doprade pal solit par meti vie robis o imprescj:  "O varès ducj i ingredients cun me [par svilupâ la fotografie]. No isal un busigatul chenti, sence fessuris?" (Arturo Feruglio, I purcjinei)
   Sin. stanzin , stanzein
   
   1. puest piçul e imbusât:  Florean a nol piart timp e al zire, di ca o di là, par lunc o par traviars, par ducj i busigatui de citât (Guido Antonioli, Florean dal Palaç, I, 4)
      Sin. bûs , buse , cjanton
      Cfr. busigot