brusinâ  bru|si|nâ  [CO]

  1. v.tr. scjaldâ, cuei o someti ae azion dal fûc fin scuasi a brusâo ben mi lassin - sbrissâ la pipe, / che mi brusine - che mi incinise / dute la vieste - denant la tripe (Zaneto, Il gno ritrat)
    Sin. brustulâ
    Cfr. brusâ , scotâ
  2. v.tr. (fig.) fa sintî cjaltlavorâ sot il soreli che al brusinave la piel, che al inçussive (Lucio Perès, Il mâl dal mûr)