brusadiç  /-ìç/  bru|sa|diç  [BF]

  1. s.m. odôr o savôr di ce che al è brusât o un pôc masse brustulâtman man che [la renghe] si brustule, i sclipigns a saltin dapardut, sparniçant un odôr di brusadiç (Anellina Colussi, Ricuardant il prin dì di Coresime)
    Sin. brusât , stiç , brusadin , fum , brusiniç , brustulin
Proverbis:
  • dulà che al è stât il fûc al reste odôr di brusadiç