brusadiç /-ìç/ bru|sa|diç [BF]
-
s.m.
odôr o savôr di ce che al è brusât o un pôc masse brustulât:
man man che [la renghe] si brustule, i sclipigns a saltin dapardut, sparniçant un odôr di brusadiç (Anellina Colussi, Ricuardant il prin dì di Coresime)
Sin. brusât , stiç , brusadin , fum , brusiniç , brustulin
- dulà che al è stât il fûc al reste odôr di brusadiç