britule /-ì-/ bri|tu|le [CO]
-
s.f.
curtìs avonde piçul cu la lame che si somee un pôc cun chel de roncee e che si pues pleâ dentri dal mani:
a Manià in particolâr, al comprave dai curtissârs robe che i vevin ordenât jù pe Basse, come curtìs, curtissis, britulis, ronceis, fuarpiis di sartôr e di cuinçâ, massancs… (Angelo Covazzi, La medisine pai tais);
te sachete a vevin la britule pronte a regolâ ogni cuistion (Alan Brusini, La mari de nuvice)
Cfr. britul , britulin