britulin
/-ìn/
bri|tu|lin
[CO]
-
s.m.
curtissut piçul cu la lame che si pues pleâ dentri dal mani:
cul britulin al preparave lis archetis pai uciei cun menadis di sanzit e filiduris di cjanaipe (Maria Forte, Il vivi al è chel rangjâsi);
par fâ un biel sivilot, bastave vê une britule o un britulin (che i fruts a 'nd vevin ducj inte sachete) (Bepi Zampar, Canais di taviele)
Cfr. britule
, britul
-
s.m.
(fig., pop., scherç.)
orghin sessuâl masculin, soredut se al è avonde piçul
Sin. bigarin
, bogariti
, britul
Cfr. bighe
, bigul