brigade  /-à-/  bri|ga|de  [CO, TS]

  1. s.f. milit. unitât tatiche formade di plui reziments e bataions, ancje di armis diviersisil nestri Comun al someave dut une caserme. A si jere logade la brigade Marche, mostrinis blu e blancjis (Pieri Somede dai Marcs, Sul prât Soreli)
    Var. briade
  2. s.f. unitât des fuarcis dal ordin cuntune funzion specificheadun cul poliziot al jere un tâl, in borghês, lunc e sec. Nol tignì a ments il non, ma dome il fat che al jere comissari de brigade criminâl (Fabian Ros, Un piçul particolâr)
    Sin. grup1 , scuadre , unitât
  3. s.f. grup armât organizât, ma ancje no incuadrât intun esercit regolâr, ancje cun fin teroristic, eversîf e v.i.e zirave une pueste di scuindon par mans dai corîrs partigjans de brigade Garibaldi (Ivano Urli, Storie di Min)
  4. s.f. grup di personis, soredut se si cjatin insiemi par dâsi bon timpo restai confondût de improvisade, / e intrigât sul moment / di presentâ ae brigade / un rinfresc convenient (Pieri Çorut, Il rinfresc)
    Sin. compagnie