bobò
bo|bò
[CO]
-
s.m., s.f.
figure imagjinarie che e fâs pôre ai fruts, che e puarte vie i fruts triscj:
nons che san di spavent, come: il lôf, il bobò etc. (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1858);
nina, nana, che ven la bobò / se no tu nanas a ven cumò (Popolâr - Luigi Gortani, Tradizioni popolari friulane)
Sin. boboròs
, babau
, boghe2
, bobòs
Cfr. gjate marangule
, mari de gnot
, marangule
-
s.m.
(fam.)
tal lengaç dai fruts o cui fruts, cjan, soredut cjan trist:
el cjan, par esempli, el ven presentât ai frutins cul non di totò par che lu cjaressin sensa pôra, e di bobò, cuant che devin stâigji lontans (Toni Riep, Simût che la int di campagna e sîr di intindisi cu lis bestiis di cjasa)
Sin. bubù
Cfr. totò
, cjan
, cuti
-
s.m.
(fam.)
tal lengaç dai fruts o cui fruts, bo, vacje, bovin