bicoche  /-ò-/  bi|co|che  [BF]

  1. s.f. cjase o costruzion puare e malmetudedut rot, discolç, su la albe, / cun cualchi imprest in man, / bandone la bicoche / par vodagnâsi il pan (Toni Broili, Numus numi, numen parit); je une bicoche smorseade, plene / di cjalin dentri e di muscli par fûr, / in rive di un roiel che a pene, a pene / al môf la ruede sence fâ sussûr (Emilio Nardini, La farie)
    Sin. scrosop , taboghe , casope , tutubie , barache , carabere , caboite , stamberghe , tuguri , scarabere