casope  /-ò-/  ca|so|pe  [CO]

  1. s.f. cjase une vore semplice, puare e provisorie, in gjenar fate di len, di stecs, di canelis o di altri materiâl che nol dure tant, in câs ancje fate no par vivi ma par tignî materiâl o bestiise, dopo, Kowel, cuntune grande stazion, cun binaris che a rivavin di diestre e di çampe, passant dentri un stermini di casopis bassis, cuviertis di stranc, sblancjadis di nêf (Pieri Menis, Il «miracul» di un ûf); si viôt sì e no une casope di len cul cuviart di paie, e po un grun di vacjis e di pioris a passon (Alan Brusini, Un dai pôcs)
    Sin. cason , barache , scrusup