bacigâ
ba|ci|gâ
[CO]
-
v.tr., v.intr.
lâ intun puest par abitudin:
in chei timps, il mestri Martinis al bacigave une vore par Cortâl, al leve e al vignive ogni dì cu la biciclete passant il puint di Seorgnan (Cristina Noacco, Faliscjis);
la umanitât indorade che e bacighe chest circul elitari (Sergio Cecotti, Il President)
Sin. praticâ
, frecuentâ
, lâ
-
v.tr.
vê a ce fâ cun cdn.:
Toni al bacighe ciarte int (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. praticâ
, viodi
, frecuentâ
-
vê confidence, amicizie o une relazion sentimentâl cun cdn. e lâ a cjatâlu o viodisi:
prime la bacigave il tâl, cumò il tâl altri (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
-
v.intr.
viôt bacilâ
:
"Cuale storie aie intorsi?". "Tropis vitis e ce cjame di strussie rezie mai su la gobe?". Nissun bacigave (Ivano Urli, Storie di Vera)