vencjâr
ven|cjâr
[AF]
-
s.m.
arbul dal gjenar Salix, in particolâr Salix viminalis, che pal solit al ven sù dongje da la aghe, cu la scusse grise verduline, cun ramaçs luncs e tuarteliçs che a vegnin doprâts par leâ lis vîts o par fâ zeis, cossis e v.i.:
la Primevere no je lontane. I pôi e i vencjârs de roie francje, la sintin bielzà (Arturo Feruglio, I stivâi di Zuan Batiste);
la Vierte e cuvierzeve la jerbe secje cun chê gnove e tenarine e cun violis di bonodôr. I vencjârs a butavin i gjatui cui pluminuts di arint (Maria Forte, Cjase di Dalban)
Cfr. salet
, salgâr
, vencjon
, vedis
, sivilotâr
, gjatul
, cjaliâr
, vencei
, molec
-
materiâl fat cu lis vermenis di chel arbul:
sot de loze un taulin, poltronis di vencjârs cun cussins, un letorin, tendinis e vâs di flôrs (Pieri Somede dai Marcs, Mame…)
Sin. venc
Cfr. vimine