vassiel  /-èl/  va|ssiel  [CO]

  1. s.m. contignidôr fat di dovis, avonde grant, pal solit cun capacitât di siet fin a dîs etolitris, in gjenar pal vinliberâ i vâs vinaris, caratei, vassiei etc. dal odôr di mufe (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1865)
    Cfr. caratel , bote1 , barîl
    1. cuantitât di robe, pal solit di vin, tignude dentri di chel contignidôrpreìn che la tempieste / rispieti la taviele / che da di ste ribuele; / che a 'nt puedi ogni an racuei / almanco cent vassiei (Pieri Çorut, Cui se varès spietade?)
  2. s.m. nâf, barcjeducj i vassiei / viars la Sicilie si direzin prest (Zuan Josef Busiç, Zuan Batiste da la Puarte, La Eneide di Virgjili)
Proverbis:
  • al è miôr che al boli tal cjaveli che no tal vassiel
  • il vassiel al da chel vin che al à
  • la gote continue e svuede il vassiel
  • un bon vassiel di vin e une brave fantate si vendiju a cjase
  • un brâf om e un bon vassiel di vin a durin pôc