caratel  /-èl/  ca|ra|tel  [AF]

  1. s.m. recipient di dovis par licuits, in gjenar plui piçul de botenetâts i caratei de gripule, solfarâts come che al va, al travasave il blanc e il neri (Alan Brusini, Come tai romançs); un caratelon di bire al vignive spinât alì, ducj a cjapâ di bevi cence misure (Pieri Menis, Une letare par Bepo); al ere tal caratel a folâ, cui bregons tirâts sù fin parsore dal zenoli (Antoni Beline, La fabriche dai predis)
    Cfr. barîl , bote2 , botesele , vassiel , brentiel , brente , tinaç
    1. cuantitât di prodot che e je contignude in chel recipientBepo i veve domandât: "Trope bire spacistu tune dì? " E chel altri i veve dite un caratel (Alan Brusini, Amîs come prime)
    2. (fig.) grande cuantitât di licuits, spec. di robis di bevi alcolichisce vergogne une sere che lu menarin a cjase cu la plombe di un caratel (Maria Forte, La tiere di Lansing); al sglavinave a caratei (Alviero Negro, Zuantoni il cjargnel)
  2. s.m. (fig., scherç.) cui che a à il vizi di bevi, cjochelesvergonziti, i disè, va là a durmî, / caratel ambulant (Pieri Çorut, La cjoche)
    Sin. plere , baghe , gorne
  3. s.m. (fig., scherç.) panze, soredut grande"O soi stât a Montecatini a resentâ il caratel" (Riedo Pup, Moris di baraç - Il Strolic furlan pal 1962)
Proverbis:
  • no si po vê il caratel plen e la massarie cjoche
  • no si po vê la femine cjoche e il caratel plen