trincâ trin|câ [CO]
-
v.tr.
(ancje ass.)
bevi alcolics, soredut cun bondance:
ma jo vevi trincât fûr di misure, / mi bolive tel cuarp une misture / di snop, di rosolin, / e di trê cuatri cualitâts di vin (Pieri Çorut, Une gnove citât in Friûl - Il velion);
po no ti viodio trê militârs, che a trincavin come a gnocis! (Riedo Pup, L'armistizi dal '16);
a vevin trincât une vore di bocâi, e a berghelavin come mats scjadenâts (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
Sin. bevi , parâ jù , cjucjâ