trabossigne /-ò-/ tra|bo|ssi|gne [CO]
-
s.f.
azion disoneste, bausarie, false o ancje dome complicade, intrigose:
ce crodevie la Lise? Di fâi fâ la brute part a lui? Al jere un galantom lui e nol oleve trabossignis (Maria Forte, Cjase di Dalban);
o ai vût la furtune di murî e di podê lassâur ai vivents lis lôr rognis e lis lôr trabossignis (Roberto Ongaro, Il fantat dal '99)
Sin. truc1 , imbroi , intric