torzeon  /-òn/  tor|ze|on  [AF]

  1. adi., s.m. che, cui che al va ator, soredut cence fâ nuiei viaçs, "buladis", e diseve, "buladis de int di vuê, torzeons che no àn voie di fâ nuie!" (Alan Brusini, Amîs come prime); "O sin une famee di torzeons [par vie de emigrazion]", al disè il barbe di Laurinç, cjalant par tiere. "Torzeons no sono chei che a van ator dome par gust? " al domandà Laurinç, e no jere une domande (Agnul di Spere, I prâts des Savodagnis)
    Sin. cloteon , pressembul , zirandolon , dandan , zirandul
    Cfr. bintar , cramar , zingar
    1. (fig.) che al fâs lâ ator, che al impliche il lâ ator, che al è caraterizât dal lâ atoral jere vedul di une siore di Monico, cjolte là sù cul so mistîr torzeon (Alan Brusini, Un om di mont)
  2. adi., s.m. (fig.) che, cui che al cîr, al sperimente plui robis ancje cence un obietîf precîstorzeons de puisie e de vite, simpri in viaç parsore di une lenghe cence leç, chê de puisie (Jaroni Bitùs, Trastolons e tons)
  3. av. viôt a torzeon Jacum finide la fieste, simpri torzeon pal so lavôr, vie a buinorons, cjase a sere tart[…], des cjossis dal paîs no si jere plui interessât (Angelo Covazzi, Il fioç svilupât)
Polirematichis e espressions idiomatichis