taie  ta|ie  [CO]

  1. s.f. forme e dimension di une persone, di un vistît o di une bestieune fantacine alte un e sessantesiet. Di taie sul normâl. I cjavei maron (AAVV, Sul florî)
    Sin. complession , tai , tressadure
  2. s.f. [TS] stor. jutori di oms e bêçs che in ete medievâl e rinassimentâl ogni feut o ogni paîs a vevin di meti par mantignî in vore un esercit comunfacilmentri i patriarcjis, ancjemò tal XI secul, a varan tacât a clamâ dongje i lôr feudataris, ogni volte che al jere par aiar alc di grues, par sintî la lôr opinion e par intindisi sul cont de « taie» feudâl (che al ven a jessi sul numar dai soldâts e dai cjavai che a podevin mandâ tal esercit patriarcjâl) (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl fin sot la Italie)
  3. s.f. premi prometût di une autoritât publiche a cui che al jude a cjatâ un criminâl[Gaismair] al mûr tal 1532, sassinât di doi soldâts che a volevin la taie metude sul so cjâf di Ferdinant di Asburc (Carli Pup, Teritoris - Oms di Libertât)
  4. s.f. strât di minerâl uniformie jere la taie [di cjarbon] plui basse che a lavoravin pognets cul motopic (Carlo Della Vedova, Luca Peresson, Farcadice - diari di viaç: Charleroi)
    Sin. cors1 , vene1
  5. s.f. [TS] marang. tronc di arbul taiât e netât dai ramaçs, pront par jessi menât o lavorâtalà tal bosc, ju menaus ei ero devôr a bignâ. Las taios es rivavo jù pal viâl di Cjamperòs (Pieri Pinçan, Gjiviano. Contos e riguarts)
  6. s.f. trâf che si met pognete, in cubie cuntune altre, par poiâ botis, caratei, brentis e v.i.il foladôr al sune il so tuf cjalt di most da lis bocjis grandis dai brentiei in rie su lis lôr taiis (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl