taie  ta|ie  [CO]

  1. s.f. forme e dimension di une persone, di un vistît o di une bestieune fantacine alte un e sessantesiet. Di taie sul normâl. I cjavei maron (AAVV, Sul florî)
    Sin. complession , tai , tressadure
  2. s.f. [TS] stor. jutori di oms e bêçs che in ete medievâl e rinassimentâl ogni feut o ogni paîs a vevin di meti par mantignî in vore un esercit comunfacilmentri i patriarcjis, ancjemò tal XI secul, a varan tacât a clamâ dongje i lôr feudataris, ogni volte che al jere par aiar alc di grues, par sintî la lôr opinion e par intindisi sul cont de « taie» feudâl (che al ven a jessi sul numar dai soldâts e dai cjavai che a podevin mandâ tal esercit patriarcjâl) (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl fin sot la Italie)
  3. s.f. premi prometût di une autoritât publiche a cui che al jude a cjatâ un criminâl[Gaismair] al mûr tal 1532, sassinât di doi soldâts che a volevin la taie metude sul so cjâf di Ferdinant di Asburc (Carli Pup, Teritoris - Oms di Libertât)
  4. s.f. strât di minerâl uniformie jere la taie [di cjarbon] plui basse che a lavoravin pognets cul motopic (Carlo Della Vedova, Luca Peresson, Farcadice - diari di viaç: Charleroi)
    Sin. cors1 , vene1
  5. s.f. [TS] marang. tronc di arbul taiât e netât dai ramaçs, pront par jessi menât o lavorâtalà tal bosc, ju menaus ei ero devôr a bignâ. Las taios es rivavo jù pal viâl di Cjamperòs (Pieri Pinçan, Gjiviano. Contos e riguarts)
  6. s.f. trâf che si met pognete, in cubie cuntune altre, par poiâ botis, caratei, brentis e v.i.il foladôr al sune il so tuf cjalt di most da lis bocjis grandis dai brentiei in rie su lis lôr taiis (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)