stralusî
stra|lu|sî
[CO]
-
v.intr.
mandâ lûs traviers di alc che le lasse passâ dal dut o in part o jessi viodût traviers di alc che al lasse viodi dal dut o in part:
cualchi lusôr si jere impiât tal curtîl e al stralusive lami fûr di cualchi barcon (Maria Forte, Cjase di Dalban)
Var. stralusi
-
mandâ lûs o jessi viodût in maniere incomplete o intermitente o di riflès:
il lusôr des cjandelis al stralusive su lis butiliis di vin in file su la panarie (Alan Brusini, Par stradis lungjis);
ogni clap al stralusive di zulugne (Roberto Ongaro, Jerial miôr?)
Sin. lupiâ
, tarlupâ
, cimiâ
, slusicâ
, slusignâ
, lampâ
-
v.intr.
(fig.)
jessi notât, capît, cognossût e v.i. in maniere velade, intuide:
la ricercje de peraule plui adatade e je fine e resonade, Agnul al lasse stralusî sensazions delicadis come puntinis, ricams (Franca Mainardis, Il timp al à alis)