cimiâ  ci|mi|â  [AF]

  1. v.intr. fâ di mot striçant un voli, o ancje sierâ e vierzi o sierâ in sfese ducj i doi i voi insiemiMelio Barbot che nol oleve mai mostrâ la muse, i cimià par fâi capî che al jere de sô bande (Maria Forte, La tiere di Lansing); al jes dopo vê cimiât a Mario come par dî «e cumò disbratitale tu» (Bruno Paolo Pellarini, L'anel striât); al cimiave cui siei voi di bilite (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
    Sin. smicjâ , trai di voli
    Var. cignâ
  2. v.intr. dai voi, slusî o ve une espression vivecumò po che tal bosc al jere scûr, i siei voi di viele a cimiavin (Alan Brusini, Come tai romançs); lis cjalave [lis cjampanis] cun afiet e al someave scuasit, che al viodès i glons che si spandevin tal aiar. A fâ cuarp cul paîs. I voi i cimiavin come se il gust des sunadis lu ves dât dut lui (Maria Forte, La rive di Sant Pieri)
    Sin. lupiâ , slusî , slusicâ
  3. v.intr. (fig.) fâsi viodi, o ancje tacâ a fâsi viodi o fâsi viodi in maniere malsigure o comparint e discomparint plui voltise ce biel tornâ la sere niçulâts sul cjar del fen, / compagnâts de prime stele che cimie tal cîl seren (Enrico Fruch, Istât e Autun); pûr, dilunc vie, cisiche un riul cuiet: / jentri e si spant tai prâts, al cor da pîts / des cjarandis floridis, al cimie / sot l’ombrenûl dal bosc… (Ercole Carletti, Invît); lusignutis che a cimiavin, a cimiavin e po a murivin lontanis (Pieri Menis, Zilugne); amôr ti cimie / ninine tai voi / tai voi che ti slusin / che ridin contents (Costantino Smaniotto, Co l'amôr al cimie)
    Sin. cucâ
    Cfr. lampâ , lupiâ , slusî , slusicâ
    1. jessi caraterizât di elements che si fasin viodi o che a tachin a fâsi viodi o che si fasin viodi in maniere malsigure o comparint e discomparint plui voltistal cîl alt e scûr che al cimiave di stelis si spandeve a larc il sun armoniôs des cjampanis (Pieri Somede dai Marcs, Vilie di Nadâl (conte))