soiâr  so|iâr  [CO]

  1. s.m. piere che e je da pît di une puarteil president de Confederazion si inçopedà, dome un marilamp, tal tapêt di plastiche zale denant il soiâr dal ristorant (Agnul di Spere, Un sorbet di limon)
    Sin. soiâr disot , suee , midâl , scjalin de puarte
    Cfr. pat , pruc , puarte , ante , antîl
    1. jentradeal jere un pieçut che Alde lu spietave sul soiâr de cusine (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
    2. piere o lastre che e je da pît di un barcon, viôt soiâr dal barcon
  2. s.m. piere o trâf che al è da cjâf di une puarte o di un barconla muinie par jentrâ in cjase e scugnì sbassâ il cjâf par no sbati lis alis di paveat tor dal soiâr de puarte (Pieri Menis, Il testament)
    Sin. soiâr disore
  3. s.m. (fig.) nivel minim che al permet di passâ, di vê un risultât"U Rinnovu", altre fuarce indipendentiste che e à cjapât il 6,69% e che par pôc no à rivât a passâ il soiâr dal 7% par fâ il secont turni (Marc Stolf, La gnove Corsiche ae prove dal autoguvier)