scrupulôs
scru|pu|lôs
[CO]
-
adi., s.m.
che, cui che al à o che al mostre di vê pinsîr, pôre par ce che al podarès sucedi:
al è un altri biel trop di animis scrupulosis che a ricognossin lis pecjis di un guviar dut incjadenât intor de burocrazie centraliste, ma se a pensin a une riforme regjonalistiche ur treme il curisin di pôre (Josef Marchet, Trê salts tal scûr: costituzion - republiche - autonomie)
Cfr. temerôs
, paurôs
, spaurôs
, preocupât
-
adi., s.m.
che, cui che al à o al mostre suspiet o curiositât, soredut in fats di chei altris:
a savoltavin tal soreli la tiare. "Chei li ti cirin i bêçs!..." a disevin la int cul voli scrupulôs (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. suspietôs
-
adi., s.m.
che, cui che al è caraterizât dal impegn par fâ lis robis ben, cun precision, cence mancjancis:
il Censis, dopo fate une scrupulose racuete di elements, vêju elaborâts e confrontâts, al à proclamât la graduatorie uficiâl dal benstâ in Italie (Riedo Pup, Une robarie ogni miezore)
Sin. precîs
, meticolôs