scotôr
sco|tôr
[CO]
-
s.m.
aiar une vore cjalt o timp meteorologjic caraterizât di temperaduris une vore altis:
e ducj a domandâi se e veve fat bon viaç in chê scjaldadice, in chel scotôr di Jugn che al secjave il polvar de strade (Maria Forte, Cjase di Dalban);
dut il cuel al art in cjandele cui siei pins che a pichin tal cîl incandît di scotôr (Dino Virgili, Letare di Avost)
Sin. cjalt
, cjaldon
, scjaldadice
Cfr. scjafoiaç
, canicule
, fogaç
, stofaç
-
s.m.
(fig.)
sensazion di cjalt dade di une emozion o emozion o sintiment che si puedin paragonâ cul fûc:
po tu lavis sintint tra cjar e piel / une smanie, un scotôr, / E ti bateve il cûr come un martiel (Pieri Çorut, Par lis gnocis Pelôs-Boreat)
Sin. brusôr