canicule1  /-ì-/  ca|ni|cu|le  [CO]

  1. s.f. timp plui cjalt dal Istât, cuant che il Soreli al è te costelazion dal Canis Maior[i cercandui] si viodevin in dutis lis stagjons: che a sbrovassin lis pieris tal soreli de canicule, o ur sunassin lis cumieris çondaris e induridis sot i pîts (Alan Brusini, I cercandui); dal barcon al cjalave fûr tal fogôr dal ort i zâi e i verts des fueis des vîts, e plui inlà al jere il fricâ des cialis e a jerin i cjamps di blave cui penacs fers te canicule (Agnul di Spere, Vivi a Codroip)
    1. (estens.) cjalt une vore fuartla zornade cjamade di canicule e bateve fûc sui sintiments, e soflave cjalde fin tes ombrenis dai lens (Maria Forte, Chel svampît di 'Sefut)
  2. s.f. [TS] trad.pop. (merid.) in cualchi paîs, rapresentazion dal pericul di congjestionâsi e inneâsi fasint il bagn cuant che al è une vore cjalt, in forme di gorc, di besteute o di vier sutîl, lunc e invisibil che al vîf ta la aghe e che al pues scjafoiâ cui che al fâs il bagn tal moment plui cjalt dal Istâtla canicule al è un viarut che se al beche al fâs murî, e al ven inta aghe cuant che al è tant cjalt (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, La canicule - Tiaris di Acuilee); i vecjos a disevin di no lâ ta la aga cul grant cjaldon di Avost, parsè che a era la canicula, una bistiuta che ti faseva murî (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, La canicule - Tiaris di Acuilee); "No stêt 'sî a nodâ intal Tiliment, savêso, che a je la canicula che vi tira jù!" (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, La canicula a Tisanota - Tiaris di Tisane e di Puart)
    Var. tanicule , tarnicule