scorsonâ scor|so|nâ [CO]
-
v.tr.
fâ cori, fâ lâ vie o fâ lâ di une cierte bande:
[pal temporâl] cui la vuarzine bandone, / cui al scjampe cul falcet, / cui lis pioris al scorsone, / cui si plate sot un cret (Toni Broili, I trucs furlans 1847);
un distermini di barbars, che il diamber al veve scorsonât culenti a fâ chês bielis gjerometis (Giuseppe Dondo, Le curiositât sacomade)
Sin. scorsâ
Cfr. sburtâ , stomblâ , stiçâ , parâ