scletece
/-tè-/
scle|te|ce
[CO]
-
s.f.
cualitât di cui che al è sclet, che al dîs e al fâs lis robis cence imbrois, cence falsificazions o complicazions:
pe nestre strade o vin cjaminât drets: cun pocje diplomazie, ma cun dute la scletece (Josef Marchet, Alo, indenant!);
no à miezis peraulis. E sì che la sô scletece i à costade plui di cualchi amicizie (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
Sin. francjece
, onestât
, sinceritât
-
s.f.
corispondence ae realtât o ae proprie nature:
presentâ lis cjossis te lôr scletece, sence sghirlifs che cjolin ogni serietât (Achil Telin, La Patrie Ladine, I, 2)
Sin. autenticitât
, essence