sbregadure  /-ù-/  sbre|ga|du|re  [CO]

  1. s.f. [BF] azion e risultât dal sbregâ, di rompi tirant cun fuarce
    Sin. slambrade , sbregade , sbridinade
  2. s.f. (fig.) division, separazion, interuzion improvise di relazions, di condivision, di comunion, di continuitâtlis dôs citâts [Aquilee e Grau] e deventarin antagonistis: une «civîl» e une «barbariche». E la sbregadure no fo mai plui cuside (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl fin sot la Italie)
    Sin. sbregade , roture , tai , çoncjadure