sbregadure /-ù-/ sbre|ga|du|re [CO]
-
s.f.
[BF]
azion e risultât dal sbregâ, di rompi tirant cun fuarce
Sin. slambrade , sbregade , sbridinade -
s.f.
(fig.)
division, separazion, interuzion improvise di relazions, di condivision, di comunion, di continuitât:
lis dôs citâts [Aquilee e Grau] e deventarin antagonistis: une «civîl» e une «barbariche». E la sbregadure no fo mai plui cuside (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl fin sot la Italie)
Sin. sbregade , roture , tai , çoncjadure