sbaliâ
sba|li|â
[AF]
-
v.tr., v.intr.
fâ un o plui erôrs, valutâ o judicâ o fâ in mût no just, no precîs, no coret:
o ai sbaliât i conts (Riedo Pup, Il Crist di Quilin);
vuê la int e vûl distruzi par simpri un brut passât, ma no sa ancjemò ce strade cjapâ… e po sbaliâ strade (Pieri Menis, Sul agâr);
o jeri sigûr di no sbaliâ inte mê teorie (Checo Tam, Don Franziskus e Iskander);
une ombre, un scrupul di vê sbaliât il judizi su di lui (Maria Forte, Mabile la Lunghine)
Sin. falâ
Var. sbalgjâ
Cfr. sbaliâsi
, mancjâ
, scapiçâ