rincje  rin|cje  [CO]

  1. s.f. anel di metal plui o mancul grues:  une cjadene, si ben di rincjis disuguâls, ma simpri cjadene (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1873); un cjaveç de cuarde al jere peât te rincje, e ta chel atri cjaveç a ti tacavin, leât ben ben cui braçs daûr de schene, il condanât (Josef Marchet, La cidule o machine de justizie)
    Var. ringje
    Cfr. anel , cercli , rinc
  2. s.f. toc di metal pleât, ma no sierât dal dut:  i ûl almanco une rincje par picâ il capot (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. lincin , rimpin
  3. s.f. [BF] anel di meti tal dêt, soredut tant che simbul de union in matrimoni:  steit alegras, bulzidatas / fin che il deit nol è leât: / cuant che il deit al à la rincja, / il bon timp, al è passât (Popolâr, Steit alegras, bulzidatas)
    Sin. vere , anel , fede1 , verete
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl