rincje
rin|cje
[CO]
-
s.f.
anel di metal plui o mancul grues:
une cjadene, si ben di rincjis disuguâls, ma simpri cjadene (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1873);
un cjaveç de cuarde al jere peât te rincje, e ta chel atri cjaveç a ti tacavin, leât ben ben cui braçs daûr de schene, il condanât (Josef Marchet, La cidule o machine de justizie)
Var. ringje
Cfr. anel
, cercli
, rinc
-
s.f.
toc di metal pleât, ma no sierât dal dut:
i ûl almanco une rincje par picâ il capot (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. lincin
, rimpin
-
s.f.
[BF]
anel di meti tal dêt, soredut tant che simbul de union in matrimoni:
steit alegras, bulzidatas / fin che il deit nol è leât: / cuant che il deit al à la rincja, / il bon timp, al è passât (Popolâr, Steit alegras, bulzidatas)
Sin. vere
, anel
, fede1
, verete