vere ve|re [CO]
-
s.f.
anel di gnocis:
ma l'è ca siôr plevan... ducj si cuietin... / L'interoghe i nuviçs: si sint il sì: / la vere al sburte in dêt... (Pieri Çorut, La sdrondenade in Autun);
"[...] sêstu bon tu di robâgji la vere dal dêt a la mê femine?" "Oh! ce robis, soi bon di fâ altri che chist jo!" (Dolfo Zorzut, Eh! in chist mont, par doventâ siôrs, si dovi robâ)
Sin. fede1 , anel , rincje
- meti la vere intal dêt loc.v.
- lis tristis gnovis a son simpri veris